Potrivit reprezentanților Prefecturii Arad, viscolul și căderile de zăpadă au afectat rețelele de electricitate din nord-estul județului, iar 19 localități au rămas nealimentate cu energie electrică. Echipele distribuitorului de energie electrică au fost trimise pe teren, iar muncitorii au constatat că există linii aeriene de medie tensiune rupte și izolatori sparți, problemele urmând să fie remediate pe parcursul zilei de sâmbătă.
În urma ninsorilor abundente, majoritatea drumurilor au fost acoperite cu un strat de zăpadă de până la patru centimetri, astfel că se circulă cu dificultate, dar nu sunt semnalate blocaje. Pe drumurile naționale se intervine cu 35 de utilaje, iar pe drumurile județene cu 29.
Tot din cauza viscolului, în municipiul Arad un copac s-a rupt și a căzut peste un autoturism parcat în fața unui bloc, mașina fiind avariată.
Județul Arad este sub cod galben de ninsori și viscol, care expiră sâmbătă la ora 15.00.